AlergRomania

Maratonul Olteniei 2019 - proba "semimaraton"

Maratonul Olteniei - 2019

Anul acesta sezonul de toamna a inceput chiar pe 01 septembrie. Fiind in cautarea unui antrenament montan mai lejer, cei 21,5 de km cu o diferenta de nivel de 700m (inregistrata de catre mai multi concurenti fata de cei 600m trecuti pe site-ul oficial) propusi de catre Maratonul Olteniei, pareau varianta perfect. Fiind la o distanta de 173 de km fata de Bucuresti am decis sa fac economie de timp alocat acestui concurs asa ca am plecat duminica dimineata la ora 05:30 (startul fiind la ora 09:00) si m-am intors imediat dupa concurs acasa facand o oprire la celebrii mici de Dedulesti. 

Startul a avut loc la ora stabilita atmosfera fiind elctrizanta. Nici nu am apucat sa ma dezmeticesc bine ca m-am si trezit alergand primii metrii ai probei. Uitandu-ma pe profilul traseului stiam ca primii doi km sunt pe drum asfaltat in usoara urcare. Pana la km 13 ma astepta o urcare continua intrerupta de coborari mici si dese. Pe aceasta bucata de traseu am avut ocazia sa observ punctele de hidratare bine aprovizionate si destul de dese dar si cum sunt depasit pe fiecare urcare de catre alti concurenti. Imediat ce traseele de semimaraton si maraton s-au despartit am intrat pe ulitele din Fundatura. Un sat de munte cu case si ulite ca in povesti. Dupa cateva sute de metri de la intrarea in sat am observat o fantana cu cumpana pe partea dreapta si neputand sa ma abtin am scos o galeata cu apa, apa rece de fantana perfecta pentru km 12 al probei.

Intre Fundatura si Trudin, urmatorul sat de munte, a fost si cea mai grea portiune de coborare. O panta abrupta plina de praf de aproximativ 300 de metri. Trecand cu bine de aceasta bucata de traseu asteptam nerabdator sa termin ultima urcare lunga dintre kilometrii 15 si 16 pentru a incepe coborarea spre finalul probei si a recupera ceva pozitii pierdute. Pentru cei ce si-au pastrat putina energie pentru final sunt sigur ca a fost o bucurie sa alerge pe pantele 100% alergabile.

In concluzie, exceptand cei 300 de metri de coborare periculoasa, traseul este unul foarte alergabil atat pe urcari cat si pe coborari. Vremea o fost perfecta pentru alergare iar organizarea una exceptionala. Este un concurs ce il recomand cu mare caldura ata incepatorilor cat si celor experimentati fiind sigur ca si traseul de maraton are niste peisaje ce merita vazute.

Avand in vedere ca primul weekend din septembrie nu este unul foarte aglomerat iar celelalte doua concursuri, Harghita Trail Race si Maratonul Dacilor ce au loc in acelasi weekend sunt mult mai departe de Bucuresti anul viitor este posibil sa ne vedem din nou pe traseu.

 

Alergari fara accidentari sa aveti.

Publicat pe 01 septembrie 2019
628 vizite

Concursuri din acest articol

Nume Tip Data Harta Site
Maratonul Olteniei Tip Ciclism MTB 28 august 2021 Harta Harta Site click